Romi

Un editor a propus unirea acestei pagini cu o alta.
S-a sugerat ca paginile „Romi” şi „Ţigani” să fie unite într-una singură.

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul "modifică pagina".

Drapelul romilor de pretutindeni. Roata cu spiţe chakra a fost adoptată la primul Congres Mondial al Romilor, în 1971, ca simbol al etniei rome. Tot atunci s-au adoptat şi drapelul, imnul şi ziua internaţională a romilor.

Romii (popular ţigani) sunt un grup etnic care poate fi găsit în aproape toată lumea. În Europa, cele mai importante grupuri trăiesc în România, Bulgaria, Macedonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Spania, Grecia şi Serbia. Importante comunităţi de rromi trăiesc şi în Asia (mai ales în Turcia, Caucaz, Iran şi India), în nordul Africii şi în America. Se presupune că numele de "ţigani" (zingari, tsigans, zigeuners, cigani, cikani in alte limbi) provine din grecescul athinganoi, (tradus: "a nu se atinge"), numele unei secte din Bizanţ care practica izolaţionismul, cu care romii au fost confundaţi.^[1]

Limba lor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.

Cuprins

[modifică] Origine

Romii sunt originari din nord-vestul Indiei şi nord-estul Pakistanului.

Ei făceau parte din casta Kşatriya (militară) a rajputilor.^{[necesită citare]} În 1192 armatele aliate ale principilor din Rajput au fost înfrânte în Bătălia de la Tararori, la nord-vest de Delhi. După înfrângerea suferită în lupta cu Mohamed Ghur, clanul războinic nord-indian Rajput (casta ksatrya), ar fi plecat împreună cu familiile spre ţinuturile arabe şi turce şi apoi în Europa.^[2]

[modifică] Istoric

Migraţia rromilor (ţiganilor) în Europa

Poporţia populaţiei ţigăneşti în statele europene

Ţiganii^[3] au migrat în Iran şi în Asia mediteraneană, începând din secolul al V-lea, apoi în Imperiul Bizantin în secolul al IX-lea, de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei (secolul al X-lea - secolul al XIV-lea), ca şi în nordul Africii. În secolul al XV-lea au pătruns în Europa apuseană (în special în peninsula iberică, iar din secolul al XIX-lea în cele două Americi. În ţările române sunt semnalaţi în secolul al XIV-lea, fie ca meşteşugari liberi organizaţi în şatre^{[necesită citare]}, fie ca robi. În evul mediu, majoritatea ţiganilor din ţările române erau robi boiereşti, domneşti sau mânăstireşti, ocupaţiile lor principale fiind acelea de căldărari, fierari, aurari, spoitori, căntăreţi, etc. În secolul al XIX-lea, sub influenţa ideilor liberale ale revoluţiei de la 1848, toţi oamenii au fost declaraţi liberi şi egali, robia ţiganilor fiind definitiv abolită în 1856.

De-a lungul vremii, cercetători renumiţi ca John Sampson, Alexandru Paspati, Johan Dimitri Taikon sau pelerini ca Bernhard von Breydenbach ori Arnold von Haff plasează ţiganii în urma unor experienţe aprofundate în rândul triburilor hinduse sau indiene. John Sampson găseşte originea triburilor ţigăneşti în N-V Indiei determinând după cercetarea idiomului ca strămoşi apropiaţi ai limbii romani (ţigănească), limbile singhaleză, marathi, sindhi, punjabi, dardica şi pahari de V (dialecte hinduse vorbite de băştinaşi). De asemenea graiul ţigănesc conţine amprente exacte ale limbii sanscrite, fiind identificate peste 500 de cuvinte a căror origine indică poate fi uşor de recunoscut.

După cercetări pe eşantioane de populaţii ţigăneşti din întreaga Europă în 1940, savanţii străini clasifică ca predominantă în cadrul indivizilor respectivi, grupa de sânge de tip B ceea ce încă o dată înrădăcinează ideea că originea ţiganilor este străină de Europa, aceştia provenind din cadrul continentului asiatic.

Mai rămân câteva întrebări, de pildă, când, cum şi de ce au migrat ţiganii în Europa.

În 950 d.Ch. istoricul arab Hamza din Ispahan vorbeşte despre monarhul persan Bahram Gur ce şi-a încheiat domnia în jurul lui 438 d.Ch. De aici aflăm primele mărturii despre ţigani cunoscuţi ca zotti sau luri. Astfel regele Persiei îi va cere suveranului Indiei 12.000 de lăutari care ar fi urmat să distreze auditorii şi să se stabilească acolo pentru a deveni agricultori şi a munci pământul primind în schimb fiecare, vite, măgari şi grâne.

50 de ani mai târziu în poemul epic naţional persan Şah (Cartea Regilor) aflăm că lurii (adică ţiganii) au mâncat grânele şi vitele refuzând munca pământului, şi au fost drept urmare izgoniţi de către regele Bahram Gur.

De atunci legenda spune că ţiganii „ umblă astăzi prin lume, căutând de lucru, întovărăşindu-se cu câinii şi cu lupii, furând la drumul mare pe timp de zi şi de noapte. ”^{[necesită citare]}

Însă migraţia efectivă a ţiganilor în Europa a început în secolul XIV odată cu cucerirea de către turci a portului grecesc Gallipoli. De altfel ascensiunea triburilor nomade indiene a fost strict legată de victoriile turceşti şi de făurirea puternicului Imperiu Otoman, ţiganii prosperând în interiorul lui.