|
|
Trusa de unelteÎn alte limbi
|
Maglev
Un tren cu levitaţie magnetică, sau Maglev, este un tren care utilizează câmpuri magnetice puternice pentru a-şi asigura sustentaţia şi a avansa. Spre deosebire de trenurile clasice, nu există contact cu şina, ceea ce reduce forţele de frecare şi permite atingerea unor viteze foarte mari (anumite sisteme ajung la 550 km/h[1]). Deoarece nu pot fi folosite cu infrastructura existentă. trenurile Maglev trebuie concepute de la 0. Termenul de maglev nu se referă numai la vehicule, ci şi la interacţiunea dintre acestea şi calea de rulare. Această interacţiune este foarte importantă, fiecare componentă fiind proiectată în funcţie de cealaltă pentru a crea şi controla levitaţia magnetică. Diferitele tehnologii maglev sunt mai mult sau mai puţin asemănătoare, în funcţie de producător. Liderii mondiali în domeniu sunt companiile germane Siemens şi ThyssenKrupp cu sistemul Transrapid.
[modifică] IstorieCercetările asupra trenurilor cu sustentaţie magnetică au început în 1922 prin lucrările germanului Hermann Kemper. Acesta a depus un brevet în domeniu la 14 august 1934. Lucrările sale au fost întrerupte din cauza celui de-al doilea război mondial.
[modifică] Principii şi tehnologie[modifică] Tipuri de tehnologieExistă 4 tehnologii principale maglev:
Pe lângă acestea, mai există şi suspensia magnetodinamică (MDS), recent inventată şi deocamdată puţin testată. [modifică] Propulsie
Japonia şi Germania sunt deosebit de active în domeniu, producând mai multe idei. Una din aceste idei constă în ridicarea trenului prin forţele de respingere şi de atracţie generate de magneţi cu aceeaşi polaritate, respectiv cu polarităţi opuse. Trenul poate fi pus în mişcare de un motor liniar instalat pe şine sau pe vagon. [modifică] StabilitateDin teorema lui Earnshaw se ştie faptul că folosind doar electromagneţi şi magneţi permanenţi nu se poate asigura stabilitatea sistemului. Pe de altă parte, magneţii diamagnetici şi supraconductori pot stabiliza trenul. Anumite sisteme convenţionale folosesc electromagneţi cu stabilizare electronică: se măsoară continuu distanţa până la tren şi se ajustează curentul din electromagnet în consecinţă. [modifică] Greutatea magneţilorGreutatea electromagneţilor de mari dimensiuni este o problemă majoră. Este nevoie de un câmp magnetic foarte puternic pentru a levita un tren de mari dimensiuni, de aceea se folosesc de obicei materiale supraconductoare pentru electromagneţi eficienţi. [modifică] Avantaje şi dezavantajeTrebuie precizat de la bun început că în lipsa unui sistem în exploatare pe scară largă, nu se pot face aprecieri corecte cu privire la avantajele sistemului, mai ales în ceea ce priveşte partea economică. [modifică] AvantajeFaţă de trenurile clasice, Maglev oferă numeroase avantaje:
[modifică] Inconveniente
[modifică] Sisteme maglev[modifică] Cele mai cunoscute mărci din domeniu
[modifică] Linii abandonate[modifică] Birmingham 1984–1995Primul sistem comercial automat din lume a fost o navetă maglev de mică viteză între terminalul aeroportului internaţional Birmingham şi gara din Birmingham, aflată în imediata sa vecinătate. Naveta a funcţionat între 1984 şi 1995. Lungimea liniei era de 600m, iar trenurile "zburau" la 15mm de şine. La sfârşitul perioadei de funcţionare sistemul devenise nesigur datorită învechirii sistemelor electronice şi a fost înlocuit cu un funicular. [modifică] Berlin 1989–1991În Berlinul de Vest a fost contruit la sfărşitul anilor 80 sistemul M-Bahn. Era un tren maglev automatizat, cu o lungime a parcursului de 1.6 km şi 3 staţii. Testările au inceput în august 1989, iar sistemul a fost dat în folosinţă în iulie 1991. Linia se termina la staţia de U-Bahn Gleisdreieck, unde folosea o platformă utilizată înainte pentru trenurile către Berlinul de Est. După căderea Zidului, au fost începute lucrările de reconstrucţie a liniei (actuala U2). Demolarea liniei M-Bahn a început la doar 2 luni după punerea sa în servciu şi s-a terminat în februarie 1992. [modifică] Linii de testare[modifică] Emsland, GermaniaTransrapid, o companie germană, are o pistă de testări de 31,5 km în districtul Emsland din landul federal Saxonia Inferioară (Niedersachsen). La 22 septembrie 2006 în jurul orei 10 dim. aici a avut loc un mare accident: un tren Transrapid s-a ciocnit de un vagon-atelier care se afla pe acelaşi traseu dintr-o greşeală umană. Accidentul s-a soldat cu 23 de morţi şi 10 răniţi. [modifică] Universitatea Jiaotong, ChinaPe 31 decembrie 2000, primul maglev de temeperatură mare cu echipaj a fost testat la Universitatea Jiaotong, Chengdu, China. Acest sistem se bazează pe principiul că supraconductori cu temperatură ridicată pot fi levitaţi deasupra unui magnet permanent. Sarcina a fost de 530 kg şi distanţa de levitaţie a fost de 20 mm. Sistemul utilizează azot lichid pentru răcirea supraconductorului. [modifică] Linii în exploatare[modifică] Naveta către aeroportul din Shanghai
Transrapid a lansat primul serviciu comercial cu un maglev de mare viteză din lume, între centrul oraşului Shanghai şi aeroportul oraşului. Linia a fost inaugurată în 2002. Viteza maximă atinsă a fost de 501 km/h, linia având o lungime de 30 km. Transrapid foloseşte tahnologia EMS. Linia va fi prelungită la 160 km până la începerea Expo 2010 în Shanghai. [modifică] JR-MaglevJaponia are o linie de încercare în prefectura Yamanashi, unde sunt testate trenurile JR-Maglev MLX01. Aceste trenuri folosesc tehnologia EMS. Aceste "Shinkansen magnetice", dezvoltate de Central Japan Railway Co. ("JR Central") şi Kawasaki Heavy Industries, sunt în acest moment cele mai rapide trenuri din lume, atingând viteza-record de 581 km/h pe 2 decembrie 2003. [modifică] Linimo (Linia Tobu Kyuryo)
Primul serviciu comercial automat de tip maglev a intrat în uz în martie 2005 în Aichi, Japonia. Este vorba de linia Tobu-kyuryo, cunoscută şi ca Linimo. Linia are 8.9 km, 9 staţii şi o viteză maximă de 100km/h. Raza maximă a virajelor este de 75 m şi panta maximă 6%. Linia deserveşte comunităţile din zonă şi siturile în care s-a desfăşurat Expo 2005. Trenurile au fost proiectate de Chubu HSST Development Corporation, care operează şi linia de încercare de la Nagoya. [modifică] Proiecte[modifică] MünchenO legătură Transrapid între capitala Bavariei şi aeroportul oraşului (37 km) s-a aflat în fază de proiect. Ar fi redus timpul de transport de la 40 de minute la 10 minute. Costul estimat a fost de 1,85 miliarde de Euro, dar proiectul a fost abandonat în 2008. [modifică] Berlin - HamburgO linie de 292 km între Berlin şi Hamburg. Proiectul a fost abandonat datorită lipsei fondurilor şi a fost înlocuit cu o linie de mare viteză pentru ICE. [modifică] Londra - Edinburgh şi/sau GlasgowÎn Regatul Unit a fost propusă de curând o linie maglev de la Londra la Edinburgh şi/sau Glasgow, cu diverse versiuni de traseu prin Midlands, nord-vestul sau nord-estul ţării. Este studiată şi o legătură de mare viteză între Glasgow şi Edinburgh, deşi nu s-a stabilit încă tehnologia care ar urma să fie folosită. [3] [4] [modifică] Tokyo - OsakaDacă proiectul Chuo Shinkansen, dintre Tokyo şi Osaka este construit, linia de încercare din prefectura Yamanashi ar deveni o parte din itinerar. [modifică] IncheonUn tren produs de compania coreeană Rotem şi construit după modelul Linimo va intra în uz în 2012 în Incheon, Coreea de Sud[5]. [modifică] Shanghai - HangzhouChina a decis să construiască o a doua linie maglev Transrapid cu o lungime de 160 km între Shanghai şi Hangzhou. Discuţiile cu Germania şi consorţiul Transrapid au dus la aprobarea liniei de către Ministerul chinez al transporturilor la 7 martie 2006. Construcţia liniei va începe probabil la sfărşitul lui 2006 şi este programată să se termine la timp pentru Expo 2010, devenind prima linie maglev între două oraşe. Linia va fi o extensie a liniei maglev deja existentă. [modifică] Baltimore - Washington, D.C.Este vorba de o linie de 64 km ce va uni Aeroportul internaţional Baltimore-Washington (BWI) cu gara Union Station din Washington, D.C. Proiectul concurează pentru acelaşi grant federal ca şi proiectul din Pittsburgh şi, dacă va fi aprobat, va reduce probleme de trafic din zonă. [modifică] HonoluluAutorităţile din Honolulu, Hawaii plănuiesc un sistem de tranzit urban bazat pe trenuri de tip Linimo. [modifică] San DiegoSan Diego are în plan o linie maglev de mare viteză între oraş şi aeroportul aflat la mare distanţă de oraş. Costul estimat este de 10 miliarde USD pentru un traseu de 135-160 km. [6] [modifică] PittsburghUn proiect de 75 km între Aeroportul internaţional Pittsburgh, centrul oraşului Pittsburgh, Monroeville şi Greensburg. Acest proiect concurează pentru acelaşi grant federal ca şi proiectul Baltimore-Washington, D.C. Proiectul din Pittsburgh este considerat de mulţi ca fiind mai bun pentru că ar testa tehnologia maglev pe un teren mai abrupt şi în condiţii climatice dificile. [modifică] FilmeÎn filmul Insula, personajul principal Lincoln Six-Echo, înterpretat de Ewan McGregor, conduce un tren Maglev. [modifică] Legături externe[modifică] General
[modifică] Transrapid
[modifică] Maglev în Japonia
[modifică] Alte companii care dezvoltă reţele Maglev
[modifică] Note şi referinţe
 Acela Express | AVE | CRH | Eurostar | HST | InterCityExpress | JR-Maglev MLX01 | Korea Train Express | Maglev | Pendolino | Shinkansen | TGV | Thalys | Transrapid | Treno Alta Velocità | X2000 |
