|
|
Trusa de unelteÎn alte limbi
|
Inteligenţă artificială
Definiţia cea mai acceptată a inteligenţei artificiale a fost dată de John McCarthy în 1955: “o maşină care se comportă într-un mod care ar putea fi considerat inteligent, dacă ar fi vorba de un om”. O trăsătură des întâlnită a inteligenţei artificiale este că sistemul respectiv este capabil să înveţe, cu scopul de a se îmbunătăţi permanent, şi fără ajutoare externe.
[modifică] ClasificareÎn informatică, în general, inteligenţa artificială e împărţită în două categorii:
Progresul în crearea unei inteligenţe artificiale puternice este mic. Aproape toate simulările inteligenţei se bazează pe reguli şi algoritmi obişnuiţi, existând un progres doar în domeniul celei slabe (de exemplu la recunoaşterea verbală şi a scrisului, la traducerea automată dintr-o limbă în alta sau şi la jocul de şah). [modifică] IstoricLa început, crearea şi cercetarea inteligenţei artificiale s-a desfăşurat pe domeniul psihologiei, punându-se accent pe inteligenţa lingvistică, ca de exemplu la testul Turing. Acest test constă într-o conversaţie în limbaj uman natural cu o maşină (computer) care a fost programată special pentru acest test. Există un juriu uman care conversează cu acest computer, dar şi cu un om, prin câte un canal pur text (fără ca ei să se vadă sau să se audă). În cazul în care juriul nu poate să-şi dea seama care este computerul şi care omul, atunci inteligenţa artficială (programul calculatorului) a trecut testul. Turing a prezis în 1950 că până în anul 2000 vor exista maşini (calculatoare) cu 109 bytes (1 GB) de memorie care vor putea "păcăli" 30% din juriile umane într-un test de 5 minute. Însă, în timp ce pe de-o parte tehnologia chiar a depăşit previziunile lui Turing, inteligenţa artificială este încă departe de a fi realizată. Noile previziuni ale experţilor se bazează pe aşa-numita legea lui Moore ("numărul de tranzistori pe un circuit integrat se va dubla la fiecare 18 luni, prin urmare şi puterea de calcul"), "lege" care s-a îndeplinit pentru ultimii 30 de ani destul de bine, şi poate că va mai fi valabilă încă 5-10 ani. Pentru viitor se speră că noile tehnologii (cuantice, optice, holografice, nanotehnologiile ş.a.) vor permite menţinerea creşterii exponenţiale, astfel că în maximum 20 de ani computerele să depăşeasca puterea de procesare a creierului uman (vezi: Singularitate tehnologică). Unul dintre principalii susţinători ai acestei ipoteze, pe lângă Vernor Vinge, este cunoscutul expert Ray Kurzweil cu a sa celebră lege a întoarcerilor accelerate. Însă aceste consideraţii sunt în general de natură cantitativă, neglijând din păcate nenumăratele faţete calitative ale inteligenţei umane naturale.
O altă latură a inteligenţei artificiale studiază animalele, şi aici în special insectele, care sunt mai uşor de emulat de roboţi. Totuşi încă nu au putut fi create modele computaţionale satisfăcătoare pentru simularea inteligenţei animalelor. În 1961, John Lucas a argumentat în lucrarea sa “Minţi, maşini şi Gödel” că mintea unui matematician nu poate fi reprezentată printr-un algoritm, bazându-se pe teorema incompletitudinii a lui Gödel ("Nu există sisteme formale care să fie şi consistente (= ne-contradictorii), şi complete."). [modifică] Domenii de cercetareCercetarea asupra inteligenţei artificiale a început încă din anii 1950, fiind împărţită în două:
În anii 1980 s-a ajuns la concluzia că ambele abordări aveau limitări severe, cercetarea în acest domeniu fiind parţial abandonată din lipsa de finanţare. Principalele aplicaţii ale inteligenţei artificiale sunt:
[modifică] Metode[modifică] Exemple practice
şi multe altele. [modifică] Perspective[modifică] Bibliografie[modifică] Vezi şi[modifică] Legături externe |
