|
|
Trusa de unelteÎn alte limbi |
Dinu Patriciu
Dan Costache Patriciu (mai cunoscut sub numele de Dinu Patriciu) (n. 3 august 1950) este un politician şi om de afaceri român, care activează în domeniul petrolier.
[modifică] Cariera sa până la RevoluţieDan Costache Patriciu s-a născut la data de 3 august 1950, în familia unui cunoscut petrolist din perioada interbelică. Tatăl său, Valeriu Patriciu (1903-1987), a fost inginer în mine, doctor în geologie, geofizică şi mineralogie şi a lucrat ca geolog-şef, începând cu anul 1935, în Societatea Astra Română (societate română cu capital anglo-olandez), o sucursală a trustului petrolier Royal Dutch Shell Co. Tatăl său a fost anchetat de către Parchetul Militar din România în scandalul "sondelor deviate", care a făcut valuri timp de doi ani în presa vremii. În acea vreme, Inspectoratul Minier al Statului acuza Societatea Astra Română că exploatează petrol din zone proprietate a statului, cu sonde deviate.  „Aşa este, tata a fost petrolist. În momentul în care am luat decizia raţională de a trece spre petrol, de a mă îndrepta spre domeniul energiei, evident că a jucat un rol şi copilăria în care auzeam despre mişcări tectonice, sinclinale... şi aşa mai departe. Dar probabil că exista şi un destin”
(Dinu Patriciu)
Apoi, în anul 1978 este admis ca asistent universitar la Institutul de Arhitectură din Bucureşti. Face meditaţii la desen tehnic cu cei care doreau să devină arhitecţi, având după spusele sale 85 de elevi pe an (printre care şi cunoscutul solist al formaţiei Holograf, Dan Bittman, care nu a luat însă examenul de admitere la institut). Împreună cu câţiva colegi, câştigă un concurs internaţional de arhitectură pentru construirea unui palat la Abu Dhabi pentru fiul şeicului Reza. Între anii 1984-1990, efectuează mai multe deplasări în Emiratele Arabe Unite, unde participă la realizarea unor proiecte asemănătoare. În perioada regimului comunist, el a acumulat o vastă experienţă în domeniul imobiliar, finalizând peste 40 de proiecte locative şi de spaţii comerciale în România şi mai mult de 25 de complexe de lux, clădiri de birouri şi hoteluri în Emiratele Arabe Unite. Revine în România după Revoluţia din decembrie 1989, pentru a intra în politică şi afaceri: imobiliare, presă, servicii financiare şi, în cele din urmă, petrol. Dinu Patriciu este căsătorit şi are doua fiice, Ana şi Maria. [modifică] Activitatea politicăÎn anul 1990, Dinu Patriciu devine membru fondator al PNL. În legislatura 1990-1992, a fost ales ca deputat de Timiş pe listele PNL. A făcut parte din Comisia pentru administraţie centrală şi locală, amenajarea teritoriului şi urbanism şi din Comisia pentru echilibru ecologic şi protecţia mediului. După o scurtă perioadă de la alegeri, intrând în conflict cu vechii liberali, Dinu Patriciu, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, Horia Rusu şi Viorel Cataramă, au provocat o sciziune în partid prin înfiinţarea la 25 iulie 1990 a PNL-Aripa Tânără, formaţiune ce va fi condusă de Patriciu. În anul 1991, PNL-Aripa Tânără semnează, alături de FSN, Carta pentru Reformă şi Democraţie, intrând în Guvernul Petre Roman (2) remaniat. Ca urmare a acestei alianţe, Dinu Patriciu devine ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului. În legislatura următoare (1992-1996), a fost ales ca deputat de Dâmboviţa pe listele Convenţiei Democrate Române. În anul 1993, PNL-AT se transformă în PL '93, prin unirea cu unele ramuri disidente din PNL. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Liberal 1993 şi al Partidului Alianţei Civice (octombrie 1992 - decembrie 1994) şi a făcut parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic (până în noiembrie 1995) şi din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci (din noiembrie 1995). În anul 1996, candidează la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, ca reprezentant al PL '93. Acest partid va fuziona cu PNL în aprilie 1998, iar Călin Popescu Tăriceanu este ales ca vicepreşedinte. Dinu Patriciu devine din nou deputat de Prahova de această dată în legislatura 2000-2004, ca reprezentant al PNL. A făcut parte din Comisia pentru industrii şi servicii până la data de 18 iunie 2003, când a demisionat din calitatea de membru al Parlamantului României pe motiv de incompatibilitate şi a fost înlocuit de către Adrian Emanuil Semcu. A fost iniţiator al Fundaţiei pentru Libera Iniţiativă, prima organizaţie non-guvernamentală românească de sprijinire a liberei iniţiative şi a unirii comunităţilor de afaceri şi politice, în vederea susţinerii dezvoltării civice. Dinu Patriciu s-a retras în anul 2003 din Parlament şi din viaţa politică activă pentru a se putea dedica afacerilor, fiind unul dintre cei doar trei parlamentari români care au făcut acest pas atunci când o nouă legislaţie a făcut ca demnitarii aleşi să fie incompatibili cu deţinerea de funcţii executive în domeniul afacerlor. [modifică] Om de afaceriÎn februarie 1990, Patriciu a înfiinţat SC Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare S.A., care a obţinut Autorizaţia de funcţionare nr. 1, aceasta fiind prima firmă privată înfiinţată în România postcomunistă. Această primă firmă care avea ca obiect de activitate efectuarea de proiecte de arhitectură avea doar 20 de angajaţi. „Este perfect adevărat că eu am înfiinţat prima firmă privată din România de după 1989. Avea şapte de zero şi un unu la coadă. Făceam proiectare de arhitectură. Toată lumea făcea proiecte în '90. Toţi visam, nu? Şi apoi m-am apucat de imobiliare.[1]”
(Dinu Patriciu)
În anul 1996, agenţia de presă Reuters îl include pentru prima dată pe Dinu Patriciu într-un top al "noilor îmbogăţiţi din România" care au făcut rapid avere dupa evenimentele din decembrie 1989. „Primul milion de dolari l-am obţinut din proiectare de arhitectură şi dezvoltare imobiliară. Fără legătură cu petrolul. Chestia cu "primul milion de dolari" e un basm, dar e un basm bazat pe realitate. Realitatea este că într-adevăr cu greu faci primul milion, cu greu faci primele zece, şi după aia încep să se acumuleze mult mai uşor deoarece capitalismul se bazează pe un vechi proverb românesc - "Ban la ban trage". Nu e deloc liric, aşa e realitatea.[2]”
(Dinu Patriciu)
[modifică] Lider al Grupului RompetrolIniţial, Dinu Patriciu a fost Director al fondului de investiţii Romania Moldova Direct Fund (RMDF), un fond de investiţii privat cu management american, înfiinţat în 1998, printre ai cărui investitori se aflau Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) şi Societatea Germană de Investiţii şi Dezvoltare (DEG), o instituţie deţinută de guvernul german. În anul 1998, Dinu Patriciu a achiziţionat compania Rompetrol, care avea să-l propulseze ca unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa energetică a României. După ce a condus achiziţia Rompetrol SA de către un grup de investitori în 1998, a fost membru al Consiliului de Administraţie de la înfiinţarea acestuia, preluând poziţia de director general în 2001. În anul 2000, este ales ca membru în Consiliul de conducere al Uniunii Generale a Industriaşilor din România. De asemenea, deţine şi funcţia de preşedinte al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), instituţie afiliată la Confederaţia Patronatelor Europene (UNICE) [1]. În anul 2001, Dinu Patriciu a devenit Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General CEO al The Rompetrol Group, NV (TRG), devenită o societate petrolieră multinaţională cu sediul în Olanda, cu operaţiuni în 13 ţări, având majoritatea activelor şi operaţiunilor în România, Franţa şi sud-estul Europei. În anul 2002, el a perfectat cea mai importantă tranzacţie pe piaţa petrolieră din România: încheierea unui parteneriat al Rompetrol cu OMV, grupul petrolier austriac cotat cel mai bine la bursa din Viena. Dinu Patriciu a contribuit la transformarea Rompetrol dintr-o firmă de servicii petroliere aflată în proprietatea statului într-unul dintre primii 25 de operatori din Uniunea Europeană, în principal printr-un program de achiziţii strategice şi creştere organică. Acest program a început cu achiziţia rafinăriei Vega (1999), continuând cu Petros SA (2000) şi achiziţia pachetului majoritar al Petromidia SA (2001), obiectiv ce a devenit în scurt timp de la preluare cea mai modernă rafinărie şi complex petrochimic din România. Apoi, Grupul Rompetrol a început un program de extindere la nivel internaţional în Balcani, Moldova, Georgia şi Ucraina, achiziţionând la sfârşitul anului 2005 Grupul Dyneff SA, cel mai mare distribuitor independent de produse petroliere din Franţa. Această ultima achiziţie, pe lângă dezvoltarea casei de comerţ Vector Energy cu sediul în Elveţia, a transformat TRG într-un pod care leagă resursele naturale ale Răsăritului cu nevoile de energie ale Occidentului. Grupul Rompetrol a ajuns în anul 2007 să aibă un număr de 7.500 de angajaţi. În anul 2006, Topul 300 al revistei Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul al şaptelea dintre cei mai bogaţi români, cu o avere de circa 300-350 de milioane de dolari. În august 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile Rompetrol Holding (el deţinând un procent de 80% din acţiuni), care controla Grupul Rompetrol companiei petroliere de stat KazMunaiGaz din Kazahstan. În urma acestei tranzacţii, el a rămas în continuare preşedintele şi directorul general al grupului Rompetrol, dar a devenit cel mai bogat român, cu o avere de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vânzarea pachetului deţinut la Rompetrol. [3] El a declarat că va utiliza banii încasaţi în principal pentru finanţarea unor proiecte în petrol, imobiliar şi mass-media. Pe lângă acţiunile deţinute la The Rompetrol Group, Patriciu mai deţine pachete de acţiuni în numeroase alte entităţi, cuprinzând printre altele o firmă de construcţii şi imobiliare şi un holding de media. El a preluat pachetul majoritar de acţiuni de la cotitianul Adevărul, anunţând ample investiţii în dezvoltarea acestei afaceri şi eventuala deschidere a unui post de televiziune. De asemenea, după propriile afirmaţii, el ar deţine proprietăţi imobiliare în România de "sute de milioane", investiţiile sale nefiind concentrate în zona Capitalei. [modifică] Scandaluri mediatice[modifică] Sponsorizarea PSDLa alegerile locale din anul 2004, Dinu Patriciu a sponsorizat campania electorală pentru primăria generală a municipiului Bucureşti a lui Mircea Geoană, un social democrat care candida atunci împotriva actualului preşedinte al României, Traian Băsescu şi era şi adversar al PNL în campania electorală. În anul 2005, după ce colegul său liberal Călin Popescu-Tăriceanu devenise în decembrie 2004 prim-ministrul României, numele lui Dinu Patriciu a fost vehiculat în mai multe conflicte cu Traian Băsescu, care l-a nominalizat ca una dintre cele trei persoane care l-au făcut pe Tăriceanu să-şi schimbe decizia de a demisiona. [modifică] Judecarea şi reţinerea saDinu Patriciu este unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri din România. El a fost acuzat de spălare de bani şi înşelăciune în cazul privatizării Petromidia, iar împreună cu unii din asociaţii săi, Phil Stephenson şi Colin Hart, a fost învinuit de comiterea mai multor infracţiuni economice, printre care şi manipularea pieţei bursiere. În seara zilei de 27 mai 2005, după ce dăduse declaraţii timp de mai multe ore, el a fost reţinut de procurori în dosarul penal al privatizării Petromidia, fiind învinuit de infracţiuni de spălare de bani, înşelăciune şi evaziune fiscală. A fost dus în arestul Direcţiei de Cercetări Penale, unde a petrecut câteva ore, fiind pus în libertate în mai puţin de 24 de ore după expirarea mandatului. La scurt timp după reţinerea şi eliberarea lui Dinu Patriciu din mai 2005, Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) a luat atitudine, printr-un comunicat al instituţiei, semnalând aspecte ce păreau "a fi o încălcare a normelor de procedură şi de nerespectare a reglementărilor legale". [4] [modifică] Acuzat de manipularea BurseiDinu Patriciu a mai fost acuzat şi de manipularea pieţei bursiere din România cu prilejul listării acţiunilor SC Rompetrol Rafinare SA (fosta rafinărie Petromidia). Acţiunile Petromidia au fost listate pe Piaţa Rasdaq până la 11 noiembrie 2003, sub simbol PTRM, ultimul lor preţ de tranzacţionare fiind de 75.000 lei vechi pe acţiune (la o valoare nominală de 214.220 lei). Ulterior, Rompetrol a decis o splitare a valorii nominale a acţiunilor emise de Rompetrol Rafinare SA, care a devenit 1.000 de lei, ceea ce echivala cu o nouă valoare pe piata de circa 350 lei/acţiune. La data de 7 aprilie 2004, acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au fost listat pe Bursa de Valori Bucureşti, imediat (la ora 10,14) societatea Rompetrol SA (fosta Rafinărie Vega) scoţând la vânzare, prin intermediul Alpha Finance, un pachet de 1.499.675.000 acţiuni RRC la un curs mult subevaluat de 116 lei pe acţiune. Cu patru minute însă, reprezentantul unui off-shore cipriot, Saltville Ltd., Colin Hart, a lansat un ordin de cumpărare, prin aceeaşi societate de brokeraj, Alpha Finance, a unui pachet de 1 miliard de acţiuni. Deşi Saltville Ltd. era un client nou, care nici nu-şi alimentase contul de numerar înainte de cumparare, SSIF Alpha Finance România SA decide să introducă ordinul de cumpărare a 1 miliard de acţiuni. Pentru a-şi acoperi datoria faţă de Alpha Finance, Saltville vinde 550 milioane din acţiunile proaspăt achiziţionate, dar la valoari cuprinse între 250 şi 300 lei/acţiune. Printre cumpărărotii acţiunilor se numără mai multe societăţi de brokeraj şi câteva nume cunoscute – Camelia Voiculescu (fiica milionarului Dan Voiculescu), senatorul Attila Verestoy, precum şi directorul cotidianului Ziua, Sorin Roşca Stănescu. Saltville Ltd. devine astfel deţinătorul a 450 milioane acţiuni Rompetrol obţinute gratuit şi a 22,5 miliarde lei vechi în cont. După o săptămână însă, la 15 aprilie 2004, SC Rompetrol SA răscumpără pe piaţa Deal (unde se tranzacţionează pachete mari de acţiuni) un pachet de 252 milioane de acţiuni RRC de la Saltville, dar la cursul de 690 de lei/acţiune. Daca sunt luate in calcul si operatiunile anterioare, pierderea depaseste suma de 200 miliarde lei. Raportat la cursul BNR din 7.04.2004, este vorba despre peste sase milioane de dolari. Pierderile SC Rompetrol SA s-au cifrat astfel la 200 miliarde lei vechi (adică aproximativ 6 milioane de dolari). În prima săptămână de după listare, o altă societate a grupului, SC Rompetrol Downstream SA, a vândut acţiuni RRC la un curs de 458-670 lei/acţiune. De asemenea, tot la 15 aprilie, şi această societate îşi răscumpără un pachet de 59 milioane acţiuni de la Saltville la cursul de 690 lei/acţiune. Ca urmare a acestor operaţiuni, Saltville Ltd. a câştigat 235 miliarde de lei vechi şi a rămas şi proprietar a 138,8 milioane de acţiuni RRC (adică 1,0055% din capitalul social al Rompetrol Rafinare SA). De asemenea, şi persoanele fizice care cumpăraseră acţiuni de la Satville în 7 aprilie 2004, au început să-şi vândă acţiunile începând din 11 aprilie cu 650-700 lei/acţiune. Raportul CNVM consemnează câştiguri de 7,7 miliarde de lei vechi şi 28,5 milioane de acţiuni rămase în portofoliu pentru senatorul Attila Verestoy şi de 4,3 miliarde de lei vechi pentru jurnalistul Sorin Roşca Stănescu. [5] [modifică] Creanţa din LibiaUn alt scandal legat de persoana sa se referă la recuperarea ilegală a unei creanţe externe a României în Libia de 85 de milioane de dolari de către reprezentanţii Grupului Rompetrol. Astfel, societatea românească de stat Rompetrol a făcut o serie de investiţii în Libia în anii '70-'80, prin intermediul soceităţii Rompetrol of Lybia, o filiala a societăţii de stat Rompetrol. După preluarea companiei Rompetrol de către Dinu Patriciu, el a susţinut că, în urma privatizării, în patrimoniul Rompetrol SA au intrat nu numai obligaţiile, ci şi drepturile fostei întreprinderi Rompetrol. Aceasta a cesionat creanţa către firma The Rompetrol Group (TRG) pentru 35 de milioane de dolari, urmând apoi un contract de novaţie cu firma Rompetrol International, controlată tot de Patriciu. [6] „România întreagă trăieşte în mentalitatea comunistă, refuză succesul capitalist şi consideră că averea nu se poate acumula decât din furt, pentru că aşa am fost învăţaţi jumătate de secol la şcoală.”
(Dinu Patriciu)
[modifică] Note
[modifică] Legături externe |
